Parohia „Sf. Gheorghe” Rediu se află la o depărtare de 1,5 km nord de râul Prut, 1,20 km sud de parohia Viişoara, 2 km est de parohia Rădăuţi Prut şi 4 km vest de parohia Crăiniceni. Calea principală de acces o reprezinză şoseaua naţională Dorohoi-Rădăuţi Prut. Parohia îşi începe existenţa la începutul sec. XVIII, o dată cu formarea vetrei satului Sălişte sau Rediu, la sud de pârâul Işnovăţ, atunci când un boier strămută în aceste locuri între 11 şi 14 familii de ţărani. Din acele timpuri, sătenii se bucură de o biserică, construită de boier la vest de pâlcul de pădure care se poate vedea şi astăzi. Câteva fragmente din catapeteasma primei bisericii a satului se mai păstrează, dar în condiţii avansate de degradare.
Locul primei vetre a satului Rediu
In anul 1796, vatra satului este mutată la nord, peste râul Işnovăţ şi denumirea noului sat este schimbată în Işnovăţ, după numele pârâului care străbate noua vatră. Sub acesta denumire apare în hărţile topografice ale timpului până în primul sfert al secolului XIX-lea, când se revine la denumirea primei vetre săteşti, Rediu. Cauza strămutării vetrei satului este pusă pe seama unei epidemii de ciumă. Potrivit tradiţiei, se consideră că prin trecerea unei apei curgătoare, molima rămâne în urmă. Intre anii 1857 şi 1861, boierul Iordache C. Boldurlătescu construieşte biserica existentă cu hramul Sf. Gheorghe, cu meşteri aduşi din Basarabia de pe malul Nistrului şi împodobeşte biserica cu catapetasmă. Din păcate, biserica existentă nu pătrează nici o pisanie de ctitorie. În aceeşi perioadă, boierul contruieşte lângă biserică o modestă reşedinţă care va fi cedată pentru a se înfiinţa o şcoală de către Pulcheria Pilat, o descendentă a familiei Boldurlătescu.
In timpul celui de al doilea război mondial, în 1941 biserică este putenic afectată de bombardamente, ceea ce duce la reparaţii capitale în 1942. În documente întâlnim informaţii privitoare la intervenţiile facute. Atât reparaţiile la acoperiş cât şi înlocuirea finisajelor exterioare, încluzând materialele şi manopera, ajung la suma de 300.000 lei, sumă donată de guvernul de atunci al Bucovinei. In anul 1949, parohia deţinea 18 fălci de pământ, echivalentul a 25, 7 ha pământ care, în urma refomelor agrare a Partidului Comunist, sunt donate statului. De la reparaţiile din 1942 şi până astazi biserica a cunoscut, în principal, reparaţii de întreţinere, fără intervenţii majore care să-i modifice aspectul iniţial. Se ştie că în perioada 1980-1986, biserica este reparată în exterior, ultimele intervenţii din 2000 au vizat, de asemenea, înlocuirea finisajului exterior şi a învelitoarei de tablă.
Nu deţinem informaţii privitoare la pictura interioară a bisericii, dacă aceasta a fost pictată de boierul ctitor sau nu, şi cînd a fost pictată. În 2001, s-au început demersurile pentru redarea unui fond mural cu calităţi artistice prin îndepărtarea picturei figurative realizată în tehnica ulei, care nu conţinea decât doua personaje şi anume Sfinţii Ap. Petru şi Pavel. Din 2002 s-au început lucrările de pictură în tehnica frescă având un program iconografic de factură post-bizantină.
Materiale folosite la realizarea bisericii
Biserica este zidită din piatra de râu la temelie şi cărămidă. Acoperişul este o şarpantă din lemn, cu învelitoare de tablă. Tencuiala exterioară este realizată din praf de piatră, iar tâmplărie este lemn vopsit.
Analiza arhitecturală
Aspectul actual al bisericii este cel care păstrează demersul iniţial al meşterilor şi a ctitorului. Se ştie că intervenţiile asupra bisericii au vizat doar refacerea acoperişului şi repararea finisajelor exterioare. Cu toate că stilul neo-clasic, folosit în realizarea clădirilor religioase şi publice din Romania, începînd cu secolul XIX-lea, se mărgineşte cu precădere la plastica decorativă, maniera stilistică prezentă la biserica „Sf. Gheorghe” din Rediu contrazice una din trăsăturile de bază a stilului neo-clasic românesc.
Renunţând la succesiunea tradiţională a spaţiului litrugic, cum ar fi exonortex – pronaos – naos – altar, menite să separe credincioşii, meşterii basarabeni au realizat la biserica „Sf. Gheorghe” Rediu un spaţiu central litrugic, plecînd de la ideea unificării spaţiului într-o compoziţie unitară. Volumul alungit şi bine pus în evidenţă al bisericii este format, la interior, dintr-un pătrat acoperit cu o cupolă – ce dă caracterul de spaţiu central, lărgit de alăturarea spaţiilor subordonate celui central, cum ar spaţiile de tranziţie – vestibilul şi al circulaţiilor verticale către cafas şi turlă, şi a spaţiilor adiacente altarului – proscomidiarul şi diaconiconul. În partea dinspre răsărit, volumul central este întrerupt de un lat arc triumfal care se continua cu absida altarului, cuprinsă în volumul paralelipipedic al bisericii, dat de proscomidiar şi diaconicon. La rîndul lor, aceste doua spaţii sunt în înterior spre latură estică rotunjite, ca în exterior să fie tratate rectangular. Spre apus, pronaosul redus la minin- putând a fi considerat, de fapt, un exonartex- este precedat de un vestibul mic. Pronaosul constituie principalul spaţiu de acces la galeria de la etaj, cafasul, fiind delimitat la nord de circulaţia verticală către turnul clopotniţa a bisercii. Accesul în turlă se face prin exterior. Intrarea, care se realizeză prin vestibulul amenajat la capătul dinspre apus al axei principale, este bine pusă în evidenţă printr-un motiv arhitectural compus dintr-un fronton triunghiular susţinut de doua coloane dreptungiulare angajate, terminate la partea superioră printr-o stilizarea a capitelului doric.
Realizarea unui spaţiu central la nivelul naosului s-a făcut prin aplicarea unor procedee minine, cum ar fi rotunjirea laturilor pătratului de baza – o stilizarea a absidelor naosului a planului tradiţional triconc sau treflat, sau o luminare puternică a lui prin doua ferestre mari. Delimitarea clară a naosului de pronaos se face printr-o diferenţă de nivel dată de trei trepe şi o catapeteasma înaltă care ocupa în totalitate suprafaţa configurată prin arcul triumfal şi nivelul pardoselii.
Volumul rectangular al bisercii este putenic subliniat, chiar dacă în exterior se păstrează rotunjirea laturilor pătratului de baza care suştine cupola. Spaţiul central interior este semnalizat în exterior prin stâlpii dreptungiulari, angajaţi, terminaţi la partea superioară printr-o stilizarea a capitelului doric. De altfel, toate colţurile volumul general al bisercii sunt puse în evidenţă prin acelaşi procedeu. Şarpanta volumului central nu reflectă în exterior ceea ce avem ca spaţiu interior central – cupola. Mai mult, şarpanta nu acopă şi absida altarului, ceea ce face ca, din exterior, absida să pară adosată volumului bisericii. Volumul câştigă dinamism şi o dominanta verticală prin dispunerea turnul clopotniţă în capătul dinspre apus al biserici pe aceeaşi axă longitudinală cu cupola naosului şi care face corp comun cu biserica.
Cornişa este puternic subliniată, atât prin retragerile succesive şi mulurile de la partea superioară, cât şi de friza de arce – o stilizarea a şirului de ocniţe al stilului tradiţional prin pierderea elementului vertical la partea lor inferioară – ce înconjoară biserică. Feresterele sunt însoţite de arce aparente şi retragerii în exterior. Abisida altarului prezinte arcaturi oarbe, mult mai mari decât dimensiunile fereastrei altarului. Soclul este continuu, subliniat prin ieşierea în relief şi prin tratarea casetată.
Aportul local adus de meşterii basarabeni care au lucrat la realizarea bisericii constă în împodobirea bisercii la partea superioară a turlei cu o şarpantă în formă de bulb de ceapă. De altfel, acestă formă a turlei este una tipică pentru arhitectura ecclesiastică din Romania a mijlocul sec. XIX, considerată o influenţă barocă –filieră ruso-polonă.
Pictura murala
Este realizata de echipa pictorului biserisesc Gheorghe Dragoi, in tehnica fresca avand un programe incongrafic de factura post-bizantina, cu adaptarile de rigoare impuse de arhitectura neo-clasica a bisericii. Astfel, in cupola, contrat indicatiilor Erminiei lui Dionisie din Furna, avem reprezentate principlale praznice imparatesti alaturi de Hristos Pantocrator.
Configuraţia parohiei
Parohia este formată din 300 de familii, aproximativ 847 de suflete dintre care 25% sunt tineri sub 18 ani, restul fiind adulţi cu vîrsta variind între 45 şi 103 de ani. Majoritatea membrilor parohiei se ocupă cu agricultura. În parohie avem 14 neo-protestanţi care sunt în relaţii bune cu ceilalţi membrii.
Dotările parohiei
Pe lângă biserica „Sf. Gheorghe”, parohia înclude ca dotări o şcoală, o grădiniţă, doua cimitire şi o casa parohială. Acesta din urmă a fost cumparată de consiliul parohial de la un sătean.
